Dupa multe dispute diplomatice intre partea romana si cea ucraineana, Curtea Internationala de Justitie de la Haga a dat dreptate partii romane in privinta platoului continental din Marea Neagra.
România a câştigat drept de exploatare pe 9.700 de kilometri pătraţi, adică 79,34% din aria de 12.000 de kilometri pătraţi asupra căreia avea pretenţii. “În această zonă sunt estimate a fi aproximativ 70 de miliarde de metri cubi de gaz şi 12 milioane de tone de petrol”, a explicat reprezentatul României la CIJ, Bogdan Aurescu.
Se pare ca aceasta decizie nu a facut decat sa deschida “cutia Pandorei”, scandaluri, acuze, intelegeri meschine aratandu-se chiar la putin timp dupa pronuntarea deciziei.
“Solutia data de Curtea Internationala de Justitie este o victorie a dreptului international”, a spus Traian Basescu. Premierul ucrainean Iulia Timosenko aprecia ca decizia judecatorilor “este absurda”.
Ucraina este intr-o perpetua campanie electorala, asa ca nu ne mira aberatiile care apar acolo. “Cred ca sentinta a fost plata lui Viktor Iuscenko pentru sprijinul acordat de Romania in vederea integrarii noastre in NATO. In acest caz, avem de-a face cu o mita obisnuita, data de Iuscenko romanilor, facuta de unii oficiali, care isi permit declaratii rusofobe si sustin ca tocmai Rusia ameninta integritatea teritoriala a Ucrainei. Maine vom putea ajunge intr-o situatie similara cu Bucovina de Nord si Basarabia de Sud, pentru ca Romania va declara ca este pregatita sa ne sustina si mai mult in procesul de aderare la NATO”, sustine analistul ucrainean filorus Dmitri Zaborin
Pe plan local …
Principalii beneficiari ai deciziei Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, prin care 9.700 de kilometri pătraţi din platoul continental al Mării Negre revin României, sunt companiile Petrom şi Rompetrol.
Rompetrol câştigă indirect: compania canadiană Sterling Resources Ltd., care a concesionat zăcămintele de petrol şi gaze din platformele Pelican şi Midia (Marea Neagră), forează în funcţie de estimările grupului Rompetrol, cu care are contract încă din mai 2005. Atunci, holdingul petrolier era controlat de magnatul Dinu Patriciu, iar Guvernul României era condus de Călin Popescu-Tăriceanu.
Problema de fond ramane modul in care a fost concesionata acea portiune a platoului continental si de ce actele acestei concesionari au fost tinute “la secret”.
Mai pe fata (dupa zvonuri si ipoteze), pe ultima suta de metri Guvernul Tariceanu (PNL) prelungeste perioada de concesionare (concesionare care s-a facut dupa spusele lor in 92 in perioada guvernarii Stolojan), unei firme infiintate in 2007 cu minim de capital, adica 200 Ron, cu o cifra de afaceri de 0 ron, 0 angajati. Banuielile se amplifica din moment ce aceasta firma il are in organigrama pe Nicolae Vidu, care e administrator la Rompetrol WS (n.r: Firma detinuta pana nu de mult de Patriciu membru PNL) şi, simultan, director adjunct al sucursalei româneşti a Sterling Resources (Midia Resources). Miza, o mare parte din cei 70 de miliarde de metri cubi de gaz şi 12 milioane de tone de petrol … bani, multi bani.
info: gandul, gardianul, evenimentul zilei






